Your address will show here +12 34 56 78
Învelitori din lemn în România

Lemnul este cel mai vechi material de învelitoare folosit în România. Acoperișul din lemn natural este un sistem tradițional pentru orice zonă a României.

Este singurul sistem care nu este vândut în mod profesionist.

Acoperișul din draniță, șindrilă, șiță a devenit o raritate la momentul actual, fiind o nișă neabordată de nici un roofer profesionist.

Se poate vorbi mai mult de un meșteșug decât de un sistem de acoperiș.

Șindrila, șița sau dranița, în România, se produce manual, prin despicarea lemnului pe fibră și fasonarea lui manuală ulterior.

Se utilizează cel mai mult brad și molid, mai rar fag sau stejar.

 

Biserică din lemn

Meșter șindrilar

Acoperișuri din lemn natural

Istoric, răspândire geografică

 

În Europa, mai ales în Nord, acest sistem este tradițional, iar lemnul folosit cel mai mult a devenit laricele (larch). Se produce în continuare în Europa numai prin metoda tradițională, de despicare a lemnului pe fibră.

Prețul și dificultatea meșteșugului l-au făcut să scadă în popularitate, devenind foarte scump.

În Sec XVII a fost introdus ca sistem de acoperiș în Noua Anglie (SUA), stejarul fiind cel mai folosit, după aceasi metodă tradițională de despicare manuală a lemnului.

În sec. XIX, în America de Nord, este revoluționat sistemul de producere a șindrilei din lemn prin apariția așa-ziselor mori de șindrilă, și a șindrilei tăiate, nu despicate din buștean. Este momentul în care s-au inventat Shingles&Shakes.

Lemnul care s-a dovedit în timp cel mai rezistent și cel mai eficient în producția de Shingles&Shakes este Cedrul, originar din America de Nord.

În Europa, nu s-a preluat sistemul american de șindrilă tăiată.

 

Șindrilă despicată manual în lungul fibrei

Dezvoltarea acestor produse în America de Nord, spre deosebire de Europa, a fost rapidă, iar produsele au devenit din ce în ce mai performante și mai durabile, prin selectarea tipului de lemn folosit – Cedar, a metodei de producere, a metodologiei de montaj.
Acum mai bine de 100 ani s-a înființat Cedarbureau, o asociație care se ocupa exclusiv de certificarea și de dezvoltarea legislației pentru cedar shingles și cedar shakes. Aceasta asociație a elaborat toată documentația necesară, instrucțiuni de montaj, a elaborat clasificările produselor și standardele după care se produc.
Practic vorbim despre 100 ani de producție industrializată, nu artizanală ca în Europa, de 100 ani de teste și agrementări, documentații profesionale și tradiție.

Lemnul de cedru

Producția de Shingles&Shakes în Canada și SUA se realizează din lemn de cedru, cunoscut pentru calitățile lui excepționale pentru acest tip de aplicație și nu numai.

Sunt folosite în principal două feluri de cedru, WRC (western red cedar) și AYC (Alaska yellow cedar), originare din nordul SUA și Canada, cu calități extraordinare pentru folosirea lemnului la exterior. Creșterea lentă, în zona rece, este cea care dă rezistență fibrei lemnului.

Lemnul folosit la producția de shingles&shakes este obținut numai din păduri exploatate inteligent și ecologic, iar buștenii debitați sunt de vechime foarte mare, câteodată peste 200 ani, iar unii sunt recoltați prin curățarea pădurilor natural.

 

Alaska Yellow Cedar

răspândire geografică

Western Red Cedar

răspândire geografică

Shingles & Shakes

Tipuri de tăiere

 

Diferența majoră intre shingle și shake esta ca shingle este șindrila debitată prin tăiere, iar shake este debitat prin spargere pe fibră și tăiere doar pe spatele șindrilei.

  • Shingle vs. Shakes

Tapersawn shake este tăiată pe ambele fețe, dar similară shake la montaj și grosime.

O altă inovație a sistemului american este ca șindrila, în ambele variante, are grosimea de la grosimea nominală la vârful șindrilei, la 0 la partea de sus, partea ascunsă. Aceasta tăiere, în pană, înlocuiește fasonatul manual practicat tradițional în Europa și o face să se așeze foarte bine pe acoperiș.

GEOROOF SOLUTIONS

Produse

 

Clasificarea produselor de către Cedar Bureau, după tipul de lemn, calitate, tăiere, formă, dimensiuni este disponibilă în documentele emise de Cedar Bureau.

Produsele disponibile în oferta noastră sunt:

  • Alaska Yellow Cedar Tapersawn
  • Western Red Cedar Perfection

 

Alaska Yellow Cedar Tapersawn

Western Red Cedar Perfection